Pentru acordarea de finanţări nerambursabile de la bugetul local pentru proiecte şi acţiuni cultural-educative, pentru susţinerea unor programe de interes public general, regional sau local, în anul fiscal 2018.

1. Primăria şi Consiliul local al oraşului VLĂHIŢA anunţă sesiunea pentru acordarea de finanţări nerambursabile de la bugetul local pentru proiecte şi acţiuni cultural-educative, pentru ONG-uri cu sediul social în Vlăhiţa, în anul fiscal 2018.

2. Reglementări legale: Legea nr. 350/2005 actualizată privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice, Ordonanţa Guvernului nr. 51/1998 privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare al programelor şi proiectelor culturale, Hotărârea Consiliului local privind bugetul de venituri şi cheltuieli al oraşului VLĂHIŢA pe anul 2018 şi Regulamentul privind regimul finanţărilor nerambursabile de la bugetul local, acordate în baza Legii nr. 350/2005 privind finanţările nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, în vigoare la data depunerii dosarului.

3. Alocaţia financiară directă din fonduri publice se acordă în vederea desfăşurării de către persoanele fizice sau persoanele juridice fără scop patrimonial a unor activităţi nonprofit, care să contribuie la realizarea unor acţiuni sau programe de interes public general, regional sau local.

4. Bugetul alocat în cadrul sesiunii este de 55.000 lei.

5. Proiectele vor fi depuse la Registratura Primăriei, într-un singur exemplar.

6. Depunerea proiectelor de finanţare nerambursabilă se face în perioada 16 aprilie - 16 mai 2018 în dosare complete conform Regulamentului. După data de 16 mai 2018 nu se mai acceptă depunerea de dosare sau completări.

7. Proiectele depuse spre a fi selectate vor fi din domeniile: activităţi culturale, activităţi sportive, activităţi sociale, activităţi de dezvoltare şi alte acţiuni generale economice, care contribuie la îndeplinirea următoarelor obiective generale, prioritare: dezvoltarea sinergiilor între domeniul cultural şi alte domenii ale vieţii publice vlăhiţene - educaţie, cercetare, coeziune socială etc; promovarea dialogului intercultural şi punerea în valoare a diversităţii etnoculturale; creşterea vizibilităţii şi notorietăţii oraşului Vlăhiţa şi a scenei culturale vlăhiţene;

8. Informaţii suplimentare se pot obţine de la Biroul Managementul Proiectelor din cadrul Primăriei oraşului Vlăhiţa, Str. Turnătorilor, nr. 20, cam. 12, tel. 0266.246.634, site-ul www.primariavlahita.ro

Formular

Regulament

Primăria şi Consiliul local al oraşului VLĂHIŢA anunţă sesiunea pentru acordarea de finanţări nerambursabile de la bugetul local pentru proiecte şi acţiuni cultural-educative, pentru ONG-uri cu sediul social în Vlăhiţa, în anul fiscal 2015.


Reglementări legale: Legea nr. 350/2005 actualizată privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice, Ordonanţa Guvernului nr. 51/1998 privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare al programelor şi proiectelor culturale, Hotărârea Consiliului local privind bugetul de venituri şi cheltuieli al oraşului VLĂHIŢA pe anul 2015 şi Regulamentul privind regimul finanţărilor nerambursabile de la bugetul local, acordate în baza Legii nr. 350/2005 privind finanţările nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, în vigoare la data depunerii dosarului.


Alocaţia financiară directă din fonduri publice se acordă în vederea desfăşurării de către persoanele fizice sau persoanele juridice fără scop patrimonial a unor activităţi nonprofit, care să contribuie la realizarea unor acţiuni sau programe de interes public general, regional sau local.


Bugetul alocat în cadrul sesiunii este de 77.000 lei.


Proiectele vor fi depuse la Registratura Primăriei, în două exemplare şi pe un CD. Dosarele vor avea pe prima pagină un Opis cu documentele depuse, conform Regulamentului.
Depunerea proiectelor de finanţare nerambursabilă se face în perioada 29 aprilie - 28 mai 2015 în dosare complete conform Regulamentului. După data de 28 mai 2015 nu se mai acceptă depunerea de dosare sau completări. Perioada de selecţie şi de evaluare a proiectelor : 28 mai – 1 iunie 2015.


Proiectele depuse spre a fi selectate vor fi din domeniile: activităţi culturale, activităţi sportive, activităţi sociale, activităţi de dezvoltare şi alte acţiuni generale economice, care contribuie la îndeplinirea următoarelor obiective generale, prioritare: dezvoltarea sinergiilor între domeniul cultural şi alte domenii ale vieţii publice vlăhiţene - educaţie, cercetare, coeziune socială etc; promovarea dialogului intercultural şi punerea în valoare a diversităţii etnoculturale; creşterea vizibilităţii şi notorietăţii oraşului Vlăhiţa şi a scenei culturale vlăhiţene;


Informaţii suplimentare se pot obţine de la Biroul Managementul Proiectelor din cadrul Primăriei oraşului Vlăhiţa, Str. Turnătorilor, nr. 20, cam. 12, tel. 0266.246.634, site-ul www.primariavlahita.ro. regimul finanţărilor nerambursabile de la bugetul local, acordate în baza Legii nr. 350/2005 privind finanţările nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general.

PRIMAR                                                  REFERENT
RUS SANDOR                                         PETŐ CSABA

 

Formular Regulament

ADÓK ÉS ILLETÉKEK  2020

A helyi adók és illetékek, ami a 2019/45-ös tanácshatározattal lett elfogadva a következők:

a.) épületadó
b.) telekadó
c.) gépjárműadó
d.) bizonyítványok, véleményezések és engedélyezések kibocsájtási illetéke
e.) reklám- és hirdetőeszköz használati illeték
f.) az előadások és szórakoztató események belépési díjainak illetéke
g.) közélelmezési illeték
h.) speciális illetékek
i.) speciális szolgáltatási és hatósági ügyintézési illetékek
j.) bélyegilleték

Adóbefizetési határidők:
- első félévi adó befizetésének határideje: március 31
- második félévi adó befizetésének határideje: szeptember 30

A határidők utáni befizetés esetében havi 1%-os késedelmi kamat számolódik.

ADÓKEDVEZMÉNY 2020

  • fizikai személyek 10%- os, jogi személyek 5%-os, adókedvezményben részesülnek, amennyiben március 31-ig kifizetik az egész évi adót.
  • I és II fokozatú rokkantnyugdíjasok 100 % adókedvezményben részesülnek
  • veteránok vagy özvegyeik 100 % adókedvezményben részesülnek
  • forradalmárok, politikai üldözöttek 100 % adókedvezményben részesülnek

Belterületen beépített és beépíthető telekadó:

Zóna

Szentegyháza

Év

2019 lei/ha

2020 lei/ha

A

7.199

7.530

B

4.892

5.117

C

2.324

2.431

D

1.353

1.415

Zóna

Bányatelep, Homoródfürdő

Év

2019 lei/ha

2020 lei/ha

A

782

818

 

Szentegyháza mint város rangsorolás szerint a III kategóriába tartozik, Bányatelep és Homoródfürdő pedig az V kategória, A zónába.

 

Belterülethez tartozó építmény nélküli telekadó:

 

Zóna

A

B

C

D

 

Felhasználási kategória

 lei/ha

lei/ha

lei/ha

lei/ha

1.

Szántóföld

96

72

66

51

2.

Legelő

72

66

51

45

3.

Kaszáló

72

66

51

45

4.

Szőlőskert

159

120

96

66

5.

Gyümölcsöskert

183

159

120

96

6.

Erdő

96

72

66

51

 

Külterületre az adó a következőképpen számolódik:

 

Felhasználási kategória

 lei/ha

1.

Építési telek

93

2.

Szántóföld

156

3.

Legelő

84

4.

Kaszáló

84

5.

Szőlőskert

174

6.

Gyümölcsöskert

174

7.

Erdő

45

8.

Halászati

99

 

Gépjárműadó a következőképpen számolódik:

Típus

Lei/200 cm³

Személygépkocsi, motor, motorbicikli 1600 cm³-ig

10

Motor, motorbicikli 1600 cm³ felett

12

Személygépkocsi 1601-2000 cm³ között

23

Személygépkocsi 2001-2600 cm³ között

90

Személygépkocsi 2601-3000 cm³ között

181

Személygépkocsi 3001cm³ felett

364

Autóbusz, mikrobusz

30

Haszongépjárművek 12 tonnáig

38

Forgalomba beírt traktorok

23

Sárga rendszámmal rendelkező traktorok

63 lei/an

 

 

Letölthető dokumentum:

Helyi adók - 2020

Helyi adók - 2020 melléklet

 

TAXE ŞI IMPOZITE 2020

 Taxele şi impozitele locale pentru anul 2020 au fost aprobate prin Hotărârea Consiliului Local 45/2019 sunt următoarele:

a.) impozitul/taxa pe clădiri
b.) impozitul/taxa pe teren
c.) impozitul pe mijloace de tarnsport
d.) taxă pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor
e.) taxă pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate
f.) impozitul pe spectacole
g.) impozitul pentru alimentaţie publică
h.) taxele speciale
i.) alte taxe locale
j.) taxe judiciare de timbru

Termene de plată:
- pentru semestrul I este : 31 martie
- pentru semestrul II este: 30 septembrie

Pentru neplata la termen a impozitelor şi taxelor locale se percep majorări de întârziere de 1% pe fiecare lună sau fracţiune de lună

SCUTIRI ŞI FACILITĂŢI 2020

  • pentru plata cu anticipaţie a impozitului/taxei datorate pentru întregul an de către contribuabil până la data de 31 martie a anului respectiv, se acordă o bonificaţie pentru persoane fizice 10%, iar pentru persoane juridice 5%
  • persoanele cu handicap grav sau accentuat şi persoanele încadrate în gradul I de invaliditate
  • veteranii de război, văduvele de război şi văduvele veteranilor de război
  • eroii-martiri şi luptători a revoluţiei din decembrie 1989

 

Impozitul şi taxa pe terenurile amplasate în intravilan – terenuri cu construcţii

 

Zona în cadrul localităţii

Vlăhiţa,

Anul

2019

lei/ha

2020

lei/ha

A

7.199

7.530

B

4.892

5.117

C

2.324

2.431

D

1.353

1.415

Zona în cadrul localităţii

Minele Lueta, Băile Homorod

Anul

2019

lei/ha

2020

lei/ha

A

782

818

 

Vlăhiţa este oraş de rangul III, Minele Lueta şi Homorod care sunt localităţi componente ale oraşului Vlăhiţa sunt de rangul V.

 

Impozitul pe terenurile aplasate în intravilan, înregistrate în registrul agricol la altă categorie de folosinţă decât cea de terenuri cu construcţii

 

 

Zona

Zona A

Zona B

Zona C

Zona D

 

Categoria de folosinţă

lei/ha

lei/ha

lei/ha

lei/ha

1.

Teren arabil

96

72

66

51

2.

Păşune

72

66

51

45

3.

Fâneaţă

72

66

51

45

4.

Vie

159

120

96

66

5.

Livadă

183

159

120

96

6.

Pădure sau alt teren cu vegetaţie forestieră

96

72

66

51

 

Impozitul pe terenurile amplasate în extravilan

 

Nr. crt

CATEGORIA DE FOLOSINŢĂ

ZONA (LEI/HA)

 

Anul

2018

1.

Teren de construcţii

93

2.

Arabil

156

3.

Păşune

84

4.

Fâneaţă

84

5.

Vie

174

6.

Livada

174

7.

Pădure sau alt teren cu vegetaţie forestieră

45

8.

Teren cu amenajări piscicole

99

 

Impozit pe mijloace de transport

 

 

Mijloace de transport cu tracţiune mecanică

- lei/200 cm3 sau fracţiune din aceasta

 

I. Vehicule înmatriculate

Motociclete,         tricicliuri,        cvadricicluri         şi    autoturisme         cu    capacitatea cilindrică de până la 1600 cm3 , inclusiv

10

Motociclete, tricicliuri și cvadricicluri cu capacitatea cilindrică de  peste 1600 cm3

12

Autoturisme cu capacitatea cilindricã între 1601 cm3 şi 2000 cm3, inclusiv

23

Autoturisme cu capacitatea cilindricã între 2001 cm3 şi 2600 cm3, inclusiv

90

Autoturisme cu capacitatea cilindricã între 2601 cm3 şi 3000 cm3, inclusiv

181

Autoturisme cu capacitatea cilindricã de peste 3.001 cm3

364

Autobuze, autocare, microbuze

30

Alte autovehicule cu tracţiune mecanică cu masa totală maximă autorizatã de până la 12 tone inclusiv.

38

Tractoare înmatriculate

23

Vehicule fără capacitatea cilindrică evidenţiată

63 lei/an

 

 

Documente de descărcat:

Taxe şi impozite – 2020 HCL 45/2019

Taxe şi impozite – 2020 Anexe

 

 

Véletlenszerű Kép

site_009.jpg