EVIDENŢA HOTĂRÂRILOR CONSILIULUI LOCAL AL ORAŞULUI VLĂHIŢA APROBATE ÎN ANUL 2020

001Hotărârea nr. 1/2020 privind organizarea reţelei şcolare a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat situate pe raza unităţii administrativ teritoriale ale Oraşului Vlăhiţa 
002Hotărârea nr. 2/2020 referitor la organizarea evenimentului Festivalul Concurs „ D’ale porcului” în Oraşul Vlăhiţa 
003Hotărârea nr.3/2020 privind stabilirea salariilor de bază pentru funcțiile publice și pentru posturile corespunzătoare funcțiilor contractuale din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Orașului Vlăhița 
004Hotărârea nr. 4/2020 privind desemnarea pe funcția de Șef serviciu al Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al orașului Vlăhița 
005Hotărârea nr. 5/2020 privind aprobarea planului de acţiuni şi lucrări de muncă neremunerată în folosul comunităţii 
006Hotărârea nr.6/2020 privind aprobarea Planului anual de acţiuni de interes local pentru repartizarea orelor de muncă în cazul persoanelor care prestează acţiuni sau lucrări de interes local pe baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare 
007Hotărârea nr.7/2020 privind închirierea unui spaţiu de 48,00 mp situat în orașul Vlăhița str. Gabor Aron nr. 6, cu destinația de activități comerciale 
008Hotărârea nr. 8/2020 privind închirierea unui spaţiu de 33,29 mp situat în orașul Vlăhița str. Gabor Aron nr. 16, cu destinația de activități comerciale 
009Hotărârea nr. 9/2020 privind închirierea unui spaţiu de 12,00 mp situat în orașul Vlăhița str. Mihai Eminescu, cu destinația de activități comerciale 
010Hotărârea nr. 10/2020 privind închirierea unui spaţiu de 40,00 mp situat în orașul Vlăhița str. Republicii nr. 24, cu destinația de activități culturale pentru copii din orașul Vlăhița 
011Hotărârea nr. 11/2020 privind închirierea unui spaţiu de 12,00 mp situat în orașul Vlăhița str. Turnatorilor, cu destinația de activități comerciale 
012Hotărârea nr. 12/2020 privind închirierea unui spaţiu de 25,80 mp situat în orașul Vlăhița str. Mihai Eminescu, cu destinația de activități comerciale 
013Hotărârea nr.13/2020 privind închirierea unui spaţiu de 265,77 mp situat în orașul Vlăhița str. Republicii nr. 15, cu destinația de activități socio-culturale din orașul Vlăhița 
014Hotărârea nr. 14/2020 privind exercitarea temporară a atribuțiilor primarului de către viceprimarul Sándor Lajos 
015Hotărârea nr. 15/2019 privind alegerea președintelui de ședință 
016Hotărârea nr. 16/2020privind modificarea H.C.L. nr. 85/2019 referitoare la aprobarea documentației pentru delegare a gestiunii serviciului de dezinsecție și dezinfecție și deratizare, din cadrul serviciului de salubrizare al orașului Vlăhița 
017Hotărârea nr. 17/2020privind aprobarea bugetului general al oraşului Vlăhiţa pe anul 2020 și estimările pe anii2021-2023, precum și utilizarea excedentului anual al bugetului local rezultat la încheierea exercițiului bugetar pe anul 2019 
018Hotărârea nr. 18/2020privind includerea a unor terenuri aflate în proprietatea publică a Comunei Căpîlniţa, situate în intravilanul localităţii componente Băile Homorod al Oraşului Vlăhiţa, în domeniul public al Oraşului Vlăhiţa 
019Hotărârea nr. 19/2020 privind trecerea unor imobile-terenuri din domeniul privat al Oraşului Vlăhiţa, în domeniul public al Orașului Vlăhița 
020Hotărârea nr. 20/2020 referitor la organizarea evenimentului 15 martie – Ziua Maghiarilor de Pretutindeni în Oraşul Vlăhiţa 
021Hotărârea nr. 21/2020 privind aprobarea parametrilor tehnici pentru imobilul situat în intravilanul localităţii componente Băile Homorod, nr. 61, Oraşul Vlăhiţa, judeţul Harghita 
022Hotărârea nr. 22/ 2020 referitor la modificarea Hotărâri Consiliul Local al Orașului Vlăhița nr. 31/2017 prin delimitarea și identificarea drumului agricol pentru realizarea investiției „Modernizarea infrastructurii de acces din Orașul Vlăhița, județul Harghita” finanțat prin Programului Național pentru Dezvoltare Rurală 2014-2020 
023Hotărârea nr. 23/ 2020 cu privire la schimbarea reprezentantului legal al UAT Oraș Vlăhița in cadrul Proiectului „Modernizarea infrastructurii de acces din Orașul Vlăhița, județul Harghita”(Contract de finanțare C043DA000011772100383 din data de 13.09.2018 ) realizat prin Programului Național pentru Dezvoltare Rurală 2014-2020
024Hotărârea nr. 24/2020 privind desemnarea membrilor la comisia de evaluare a performanțelor profesionale individuale ale secretarului general al Orașului Vlăhița 
025Hotărârea nr. 25/ 2020 referitor la modificarea bugetului proiectului „Modernizare infrastructurii de acces agricolă din orașul Vlăhița, județul Harghita“, finanțat din fonduri europene pe baza Contractul de finanțare nr. C0430A000011772100383 din data de 13.09.2018 încheiat între Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și UAT Orașul Vlăhița 
026Hotărârea nr. 26/2019 de revocare a hotărârii Consiliului Local nr.18/2020 includerea a unor terenuri aflate în proprietatea publică a Comunei Căpâlnița, situate în intravilanul localităţii componente Băile Homorod al Oraşului Vlăhiţa, în domeniul public al Oraşului VlăhiţaRevocare HCL 18/2020
027Hotărârea nr. 27/2020 privind includerea unor bunuri unor bunuri situate în intravilanul localităţii componente Băile Homorod al Oraşului Vlăhiţa, în domeniul public al Oraşului Vlăhiţa 
028Hotărârea nr.28/2020 privind exercitarea temporară a atribuțiilor de viceprimar 
029Hotărârea nr. 29/2020 privind aprobarea numărului total de posturi pentru asistenți personali ai persoanelor cu handicap grav pentru anul 2020 
030Hotărârea nr. 30/2020 privind rectificarea bugetului general al Oraşului Vlăhiţa pe anul 2020 
031Hotărârea nr. 31/2020 privind aprobarea Listei de prioritate ale solicitanţilor de locuinţe pentru tineri şi familiile tineri în regim de închiriere, pe anul 2020, construite în Oraşul Vlăhiţa 
032Hotărârea nr.32/2020 privind aprobarea Listei de repartizare a locuinţelor sociale și stabilirea nivelul chiriei al locuinţelor sociale din Oraşul Vlăhiţa, strada József Attila nr.9 
033Hotărârea nr.33/2020 privind înaintarea unei cereri Judeţului Harghita, privind trecerea vilei nr.24, aflate în proprietatea publică a Judeţului Harghita, situate în intravilanul localităţii componente Băile Homorod al Oraşului Vlăhiţa, în domeniul public al Oraşului Vlăhiţa 
034Hotărârea nr.34/2020 privind trecerea unor imobile-terenuri din domeniul privat al Oraşului Vlăhiţa, în domeniul public al Orașului Vlăhița 
035Hotărârea nr.35/2020 privind aprobarea dării în folosință gratuită a unui spațiu cu destinația de cabinete medicale 
036Hotărârea nr.36/2020 privind efectuarea unui schimb de terenuri dintre Orașului Vlăhița, pe de o parte și EMYBAR COMERT SRL pe de alta parte 
037Hotărârea nr.37/2020 privind trecerea unor imobile-terenuri din domeniul privat al Oraşului Vlăhiţa, în domeniul public al Orașului Vlăhița 
038Hotărârea nr. 38/2020 privind alegerea preşedintelui de şedinţă 
039Hotărârea nr. 39/2020 privind aprobarea execuţiei bugetului propriu al Oraşului Vlăhiţa pe anul 2019 
040Hotărârea nr. 40/2020 privind aprobarea execuţiei bugetului de venituri şi cheltuieli al Oraşului Vlăhiţa pe trimestrul I. al anului 2020 
041Hotărârea nr. 41/2020 privind rectificarea bugetului general al Oraşului Vlăhiţa pe anul 2020. 
042Hotărârea nr. 42/2020 privind indexarea impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2021 
043Hotărârea nr. 43/2020 referitor la actualizarea principalilor indicatori tehnico-economici ai proiectului având obiectul „Modernizare infrastructurii de acces agricolă din orașul Vlăhița, județul Harghita“, aprobate cu Hotărârea Consiliului Local al Orașului Vlăhița nr. 32 /2017 din 30 martie 2017 
044Hotărârea nr. 44/2020 privind repartizarea și aprobarea nivelului chiriei locuinţei de necesitate dinOraşul Vlăhiţa, strada József Attila nr.9/5 
045Hotărârea nr. 45/2020 privind repartizarea și aprobarea nivelului chiriei al locuinţei de serviciu din Oraşul Vlăhiţa, strada József Attila nr.9/4 
046Hotărârea nr. 46/2020 privind declararea din bun de interes public local în bun de interes public judeţean, a terenului aferent staţiei de canalizare menajeră decantor, în suprafaţă de 382 mp, înscris în C.F. nr. 55183 Vlăhiţa cu nr. topografic 55183 în favoarea Oraşului Vlăhiţa şi transmiterea acestora din domeniul public al Oraşului Vlăhiţa în domeniul public al Judeţului Harghita 
047Hotărârea nr. 47/2020 privind trecerea unor imobile-terenuri din domeniul privat al Oraşului Vlăhiţa, în domeniul public al Orașului Vlăhița 
048Hotărârea nr. 48/2020 privind aprobarea finanţării unei cote părţi din costul anual al activităţii de protecţie a copilului / tânărului în centrele de plasament şi la asistenţi maternali profesionişti din judeţul Harghita 
049Hotărârea nr. 49/2020 privind aprobarea finanţării unei cote părţi din costul anual al activităţii de asistenţă socială şi în centrul de recuperare şi reabilitare neuro-psihiatrică din judeţul Harghita 
050Hotărârea nr. 50/2020 privind aprobarea achiziţionării serviciului juridic de consultanţă, de asistenţă şi de reprezentare în Dosarul nr. 698/96/2019 – acțiune în răspundere patrimonială- apel 
051Hotărârea nr.51/2020 privind înființarea unui post contractual de asistent medical comunitar în structura organizatorică al Orașului Vlăhița, Compartimentul Servicii de Sănătate Publică, pe durată determinată 
052Hotărârea nr.52/2020 privind modificarea prin rectificarea erorii materiale a Hotărârii Consiliului Local al Oraşului Vlăhiţa, nr. 46/2020 
053Hotărârea nr.53/2020 privind completarea şi modificarea prin rectificarea erorii materiale a Hotărârii Consiliului Local al Oraşului Vlăhiţa, nr. 47/2020. 
054Hotărârea nr.54/2020 pentru aprobarea Planului de sustenabilitate a proiectului „Creșterea accesului grupurilor dezavantajate la servicii medico-sociale, oferirea de îngrijiri post-tratament după externare a vârstnicilor defavorizați și persoanelor vulnerabile”, cod PN4007, depusă și înregistrată la FRDS cu nr. 178/21.02.2020, în cadrul apelului nr.4 „Dezvoltare locală” organizat în cadrul Programului „Dezvoltare Locală”, finanţat din fonduri provenite de la Granturile SEE şi Norvegiene 2014 – 2021 şi Guvernul României 
055Hotărârea nr.55/2020 privind modificarea Hotărârii Consiliului Local al Orașului Vlăhița nr. 35/2014 privind aprobarea aderării Orașului Vlăhița, la „Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Munţii Harghita ” –„ Hargita Hegység Közösségi Fejlesztési Társulás” 
056Hotărârea nr.56/2020 privind stabilirea situațiilor deosebite și procedura de acordare a ajutoarelor de urgență din bugetul local în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare. 
057Hotărârea nr.57/2020 privind aprobarea întocmirii şi ţinerii la zi a Registrului Agricol al Oraşului Vlăhiţa exclusiv pe suport electronic. 
058Hotărârea nr.58/2020 privind aprobarea execuţiei bugetului de venituri şi cheltuieli al Oraşului Vlăhiţa pe trimestrul II. al anului 2020 
059Hotărârea nr.59/2020 privind aprobarea Regulamentului privind procedurile de decontare a cheltuielilor şi acordarea finanţării nerambursabile de la bugetul Oraşului Vlăhiţa pentru sprijinirea de programe, proiecte şi acţiuni de interes local 
060Hotărârea nr.60/2020 privind acordarea pentru durata stării de urgenţă decretate în anul 2020 a unor facilităţi fiscale 
061Hotărârea nr.61/2020 privind aprobarea Notei Conceptuale și a Temei de Proiectare pentru întocmirea proiectului Extindere rețelei de distribuție de gaze naturale și branșamente in localitatea Băile Homorod, din UAT Vlăhița, Județul Harghita 
062Hotărârea nr.62/2020 privind rectificarea bugetului general al Oraşului Vlăhiţa pe anul 2020 
063Hotărârea nr.63/2020 privind includerea în domeniul public al Oraşului Vlăhiţa a unor bunuri rezultate din execuția lucrărilor de construcții aferente investiției ”Lucrări de reabilitare reţea de iluminat public, în Oraşul Vlăhiţa, Judeţul Harghita” 
064Hotărârea nr.64/2020 cu privire la acceptarea transmiterii fără plată a unor bunuri al Municipiului Miercurea-Ciuc către Oraşul Vlăhiţa, jud. Harghita. 
065Hotărârea nr.65/2020 privind acordarea unui mandat special reprezentantului Orasului Vlăhița în Adunarea Generală al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Hargita Víz ”. 
066Hotărârea nr.66/2020 referitor la aprobarea indicatorilor tehnico-economici în faza Studiu de Fezabilitate al investiției “ Dezvoltarea zonei de agrement la Băile Homorod din orașul Vlăhița ” 
067Hotărârea nr.67/2020 referitor la actualizarea devizului general estimat, a principalilor indicatori tehnico-economici ai proiectului având obiectul „Reabilitare și modernizare sediu primărie în orașul Vlăhița, județul Harghita”, aprobate cu Hotărârea Consiliului Local al Orașului Vlăhița nr. 33 din 02 mai 2019 și cofinanțarea acestuia din bugetul local 
068Hotărârea nr.68/2020 privind aprobarea achiziționării serviciului juridic de consultanță, de asistență şi de reprezentare în clarificarea situației privind Dosarul nr. 698/96/2019 vs. Dosarul nr. 188/96/2018 
069Hotărârea nr.69/2020 privind acordarea dreptului de uz și servitute și de acces pentru exploatarea unor capacități energetice, în scopul „Realizare racord la rețeaua electrică a locului de consum: cariera Pados, amplasat în localitatea Vlăhița” 
070Hotărârea nr.70/2020 referitor la aprobarea principalilor indicatori tehnico-economici ai proiectului având obiectul „Amenajare parc strada Republicii“. 
071Hotărârea nr. 71/2020 privind rectificarea bugetului general al Oraşului Vlăhiţa pe anul 2020 
072Hotărârea nr. 72/2020 privind modificarea Art.1 și Art.2 a Hotărârii nr. 73/2019 al Consiliului Local, pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici, actualizate, referitoare la Oraşul Vlăhiţa respectiv acordarea unui mandatspecial reprezentantului legal al Orașului Vlăhiţa în vederea votării în cadrul AGA ADI ”Harghita Víz” Egyesület ai indicatorilor tehnico-economici, actualizate, din Studiul de fezabilitate pentru „PROIECTUL REGIONAL DE DEZVOLTARE A INFRASTRUCTURII DE APĂ ȘI APĂ UZATĂ DIN JUDEȚUL HARGHITA, ÎN PERIOADA 2014-2020” 
073Hotărârea nr. 73/2020 referitor la aprobarea Acordului de Parteneriat intre UAT Oraș Vlăhița și Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru pentru implementarea activităților aferente proiectului ”Sprijin la nivelul Regiunii Centru pentru pregătirea de proiecte finanțate din perioada de programare 2021-2027 pe domeniile mobilitate urbană, regenerare urbană, centre de agrement/baze turistice (tabere școlare), infrastructură și servicii publice de turism, inclusiv obiectivele de patrimoniu cu potențial turistic și infrastructură rutieră de interes județean, inclusiv variante ocolitoare și/sau drumuri de legătură”, la proiectul cu titlul Dezvoltarea zonei de agrement la Băile Homorod – orașul Vlăhița”, prin intermediul Programului Operațional Asistență Tehnică (POAT) 2014-2020 
074Hotărârea nr. 74/2020 referitor la aprobarea actualizării indicatorilor tehnico-economici, a devizului general estimat în faza SF al investiției “ Construire grădinița cu program prelungit cu 6 grupe de copii în orașul Vlăhița , județul Harghita”. 
075Hotărârea nr. 75/2020 referitor la aprobarea indicatorilor tehnico-economici în faza DALI al investiției “ Construire pod peste pârâul Homorodu Mic în Orașul Vlăhița, Județul Harghita” 
076Hotărârea nr. 76/2020 privind арrоbаrеа cumpărării terenurilor în suprafața de 1126 mp. respectiv 2371 mp. situate în intravilanul oraşului Vlăhiţa, strada Sportivilor în vederea constituirii unor obiective publice de interes local 
077Hotărârea nr. 77/2020 privind alegerea preşedintelui de şedinţă 
078Hotărârea nr. 78/2020 privind alegerea viceprimarului 
079Hotărârea nr. 79/2020 privind constituirea Comisiei de specialitate juridică, de disciplină şi protecţia drepturilor omului al Consiliului Local al Oraşului Vlăhiţa 
080Hotărârea nr. 80/2020 privind constituirea Comisiei de specialitate pentru activități economice, buget – finanțe al Consiliului Local al Orașului Vlăhița 
081Hotărârea nr. 81/2020 privind constituirea Comisiei de specialitate pentru muncă şi protecţie socială, protecţia copilului, tineret şi sport, relaţii internaţionale al Consiliului Local al Orașului Vlăhița 
082Hotărârea nr. 82/2020 privind constituirea Comisiei de specialitate pentru activităţi socio-culturale, culte, învăţământ, sănătate şi familie al Consiliului Local al Orașului Vlăhița 
083Hotărârea nr. 83/2020 privind constituirea Comisiei de specialitate pentru urbanism, amenajarea teritoriului, protecţia mediului al Consiliul Local al Orașului Vlăhița 
084Hotărârea nr. 84/2020 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Consiliului Local al Orașului Vlăhița 
085Hotărârea nr. 85/2020 privind aprobarea execuţiei bugetului de venituri şi cheltuieli al Oraşului Vlăhiţa pe trimestrul III. al anului 2020 
086Hotărârea nr. 86/2020 privind rectificarea bugetului general al Oraşului Vlăhiţa pe anul 2020 
087Hotărârea nr. 87/2020 privind majorarea valorii de inventar a bunurilor imobile aflate în domeniul public al Orașul Vlăhița prin urmare a investiției „Modernizarea străzilor: str. Muzeului, str. Cerbului, str. Eroilor, str. Budai Nagy Antal, str. Progresului, str. Toamnei, în Orașul Vlăhița, Județul Harghita” 
088Hotărârea nr. 88/2020 privind majorarea valorii de inventar a bunurilor mobile și imobile aflate în domeniul public al Orașul Vlăhița prin urmare a investiției „Reabilitare secție pediatrie” 
089Hotărârea nr. 89/2020 privind darea în administrare a unor bunuri aparținând domeniului public și privat al orașului Vlăhița către Spitalului Județean de Urgență Miercurea Ciuc din subordinea Consiliului Județean Harghita 
090Hotărârea nr. 90/2020 privind darea în administrare a unor bunuri aparținând domeniului public al orașului Vlăhița către Serviciul de Ambulanță Județean Harghita 
091Hotărârea nr. 91/2020 privind modificarea organigramei şi a statului de funcţii al aparatului de specialitate al Primarului Oraşului Vlăhiţa, prin înfiinţarea unor posturi corespunzătoare funcţiilor contractuale 
092Hotărârea nr. 92/2020 cu privire la revocarea Hotărârii Consiliului Local Vlăhița nr. 93/2019, privind modificarea destinaţiei locuinţei sociale din Oraşul Vlăhiţa, strada József Attila nr.9 apartament 4, în locuinţă de serviciu 
093Hotărârea nr. 93/2020 cu privire la revocarea Hotărârii Consiliului Local Vlăhița nr.45/2020, privind repartizarea locuinței de serviciu situată în orașul Vlăhița, str. Jozsef Attila, nr.9, apartament nr.4, 
094Hotărârea nr. 94/2020 privind aprobarea achiziţionării serviciului juridic de consultanţă, de asistenţă şi de reprezentare în Dosarul nr. 2986/268/2020 și restabilirea situației anterioare 
095Hotărârea nr. 95/2020 privind desemnarea reprezentantului Consiliului Local al Oraşului Vlăhiţa în Comisia pentru evaluarea şi asigurarea calităţii înfiinţate la nivelul Liceului tehnologic „Gábor Áron” Vlăhiţa 
096Hotărârea nr. 96/2020 privind desemnarea reprezentantului Consiliului Local al Oraşului Vlăhiţa în Comisia pentru evaluarea şi asigurarea calităţii înfiinţate la nivelul Şcoala generală „Mártonffi János” Vlăhiţa 
097Hotărârea nr. 97/2020 privind desemnarea reprezentantului Consiliului Local al Oraşului Vlăhiţa, în consiliul de administraţie a unităţii de învăţământ Liceul Tehnologic „Gábor Áron” 
098Hotărârea nr. 98/2020 privind desemnarea reprezentantului Consiliului Local al Oraşului Vlăhiţa, în consiliul de administraţie a unităţii de învăţământ Şcoala generală „Mártonffi János” Vlăhiţa, 
099Hotărârea nr. 99/2020 cu privire la schimbarea reprezentantului legal al UAT Oraș Vlăhița in cadrul Proiectului „Modernizarea infrastructurii de acces din Orașul Vlăhița, județul Harghita” (Contract de finanțare C043DA000011772100383 din data de 13.09.2018 ) realizat prin Programului Național pentru Dezvoltare Rurală 2014-2020 
100Hotărârea nr. 100/2020 cu privire la unificarea a două terenuri înscriși în CF nr. 52455 având suprafața de 3581 mp și CF 52453 având suprafața de 2953 mp , situate în Vlăhița, str. József Attila nr.12, identificat la poz . 18, pct. 2 în Anexa 10 în Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al Orașului Vlăhița la H.G. nr. 1351/2001 
101Hotărâre nr.101 privind rectificarea bugetului general al Oraşului Vlăhiţa pe anul 2020 
102Hotărâre nr.102 privind stabilirea şi aprobarea impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2021 
103Hotărâre nr.103 privind închirierea unui spaţiu de 48,00 mp situat în orașul Vlăhița str. Gabor Aron nr. 6, cu destinația de activități comerciale 
104Hotărâre nr.104 privind închirierea unui spaţiu de 33,29 mp situat în orașul Vlăhița str. Gabor Aron nr. 16, cu destinația de activități comerciale 
105Hotărâre nr.105 privind închirierea unui spaţiu de 12,00 mp situat în orașul Vlăhița str. Mihai Eminescu, cu destinația de activități comerciale 
106Hotărâre nr.106 privind închirierea unui spaţiu de 12,00 mp situat în orașul Vlăhița str. Turnatorilor, cu destinația de activități comerciale 
107Hotărâre nr.107 privind închirierea unui spaţiu de 40,00 mp situat în orașul Vlăhița str. Republicii nr. 24, cu destinația de activități culturale pentru copii din orașul Vlăhița 
108Hotărâre nr.108 privind închirierea unui spaţiu de 265,77 mp situat în orașul Vlăhița str. Republicii nr. 15, cu destinația de activități socio-culturale din orașul Vlăhița 
109Hotărâre nr.109 privind închirierea unui spaţiu de 25,80 mp situat în orașul Vlăhița str. Mihai Eminescu, cu destinația de activități comerciale 
110Hotărâre nr.110 privind includerea Vilei 24 situată în intravilanul localităţii componente Băile Homorod al Oraşului Vlăhiţa, în domeniul public al Oraşului Vlăhiţa 
111Hotărâre nr.111 privind trecerea din domeniul public al orașului Vlăhița în domeniul privat al orașului Vlăhița a unor bunuri – mijloace fixe în vederea scoaterii din funcțiune și casării acestora 
112Hotărâre nr.112 privind trecerea unor imobile – clădiri din domeniul public al Oraşului Vlăhiţa, în domeniul privat al Orașului Vlăhița 
113Hotărâre nr.113 privind scoaterea din funcțiune, casarea și valorificarea unor bunuri de natura mijloacelor fixe respectiv obiectelor de inventar din patrimoniul orașului Vlăhița 
114Hotărâre nr.114 cu privire la unificarea a două terenuri înscrise în CF nr. 52454 -Vlăhiţa, având suprafața de 7218 mp și CF 50060 – Vlăhiţa, având suprafața de 16184 mp, situate în oraşul Vlăhița, str. Mihai Eminescu, nr. 2, judeţul Harghita 
115Hotărâre nr.115 referitor la aprobarea indicatorilor tehnico-economici în faza Proiect Tehnic al investiției “Lucrări de reabilitare bază sportivă multifuncțională din orașul Vlăhița” 
116Hotărâre nr.116 privind stabilirea chiriei pentru locuințele realizate prin Programul de construire de locuințe pentru tineri destinate închirierii 
117Hotărâre nr.117 privind delimitarea zonelor în intravilan şi extravilan pe teritoriul administrativ al oraşului Vlăhiţa 
118Hotărâre nr.118 privind modificarea Hotărârii Consiliului Local al Orașului Vlăhița nr. 51/2020 privind înființarea unui post contractual de asistent medical comunitar în structura organizatorică al Orașului Vlăhița, Compartimentul Servicii de Sănătate Publică, pe durată determinată 
119Hotărâre nr.119 privind aprobarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă al Oraşului Vlăhiţa 
120Hotărâre nr.120 privind aprobarea achiziţionării serviciului juridic de consultanţă, de asistenţă şi de reprezentare în fond privind Decizia nr. 42/13.10.2020 –Curtea de Conturi Harghita 
121Hotărâre nr.121 privind desemnarea şi mandatarea reprezentanţilor Orașului Vlăhița în Adunarea Generală al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „HARGITA VÍZ” 
122Hotărâre nr.122 privind împuternicirea reprezentatului Orașului Vlăhița pentru a vota Statutul actualizat al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară MunțiiHarghita -Hargita Hegység Közösségi Fejlesztési Társulás 
123Hotărârea nr.123/2020 privind rectificarea bugetului general al Oraşului Vlăhiţa pe anul 2020 

Secretarul Oraşului Vlăhiţa,

ÜLKEI Jolán Erika

Compartimentul juridic, administraţie publică,

Referent, TANKÓ Ibolya